• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

UITAIREA - CE ESTE ȘI CUM O COMBATEM?

Faptul că nu toate cunoștințele, informațiile pe care le achiziționăm sunt păstrate și reactualizate este foarte răspândit, de aceea și foarte cunoscut. Este știut că multe dintre datele experienței noastre anterioare se diminuează, se dezagregă, dispar din mintea noastră. Intervine așa-numitul fenomen al uitării care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul păstrării. Deși, la prima vedere, s-ar părea că uitarea este un fenomen relativ simplu, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Î ncă cu mulți ani în urmă, el a constituit preocuparea de seamă a multor cercetători psihologi, preocupați îndeosebi de creșterea potențelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultăți umane. Î n legătură cu uitarea, noi vom stărui doar asupra câtorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor întrebări.

Așadar: Ce este uitarea? Oricât s-ar părea de ciudat, uitarea este, în anumite limite, un fenomen natural, normal și mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, că uitarea este " înscrisă în legile omenești". Așa cum un depozit de materiale s-ar umple, în con-dițiile supraîncărcării lui nedând posibilitatea de a se depozita și alte materiale, tot așa și depozitul memo-riei s-ar putea supraîncărca, n-ar da posibilitatea individului să păstreze noi și noi cunoștințe, ca ur-mare a experiențelor curente și recente de viață. De aceea, uitarea intervine ca o supapă care lasă să se scurgă, să se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitări puse în fața individului. Î n raport cu memoria care tinde, după cum am văzut, spre fixarea și păstrarea informațiilor, uitarea este un fenomen negativ. Î n schimb în raport cu necesitățile practice, cu solicitările cotidiene, ea este un fenomen pozitiv și aceasta deoarece uitarea treptată, graduală a anu-mitor informații contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acordă acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automișca fără a fi stânjenit de ceea ce ar fi " prea mult" și mai ales de " prisos". Uitarea este cea care acordă memoriei caracterul ei selectiv, căci, datorită ei, noi nu păstrăm si nu reactualizăm absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne interesează. Așadar, caracterul nece-sar al uitării decurge din faptul că ea are importante funcții de reglare și autoreglare a sistemului mnezic al individului, în sensul că dă posibilitatea " descăr-cării" și " eliminării" din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc-noului material informațional ce trebuie să fie însușit. Sperăm că cititorul a reținut că doar în anumite condiții uitarea este un fenomen natural și relativ necesar. Când aceste condiții (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedică în calea adaptării la solicitările mediului, o povară pentru memorie care este nevoită să reia de la început procesele sale. Î ntre memorie și uitare există deci relații dinamice, fiecare dintre ele acționând una asupra alteia prin intermediul feed--back-ului (a legăturii inverse) și completându-se sau sprijinindu-se, dar și împiedicându-se uneori reciproc.

Care sunt formele uitării? De obicei, în literatura de specialitate sunt descrise trei forme de uitare. Una dintre ele este uitarea totală, bazată pe ștergerea, suprimarea, dispariția integrală a datelor memorate și păstrate, care implică, de regulă, imposibilitatea de a reactualiza. Această formă este mai rar întâlnită în cazurile normale Și mai mult în cele patologice. Așa cum nu există un om care să memoreze și să păstreze absolut toate informațiile, tot așa nu există un om care să uite absolut tot ceea ce a asimilat cândva, să nu păstreze deci nimic. Î n realitate, această formă nu este întâlnită ca atare ci sub o altă înfăți-șare și anume: putem uita totul în legătură cu o anu-mită întâmplare, cu o anumită persoană sau problemă. Ea funcționează deci nu sub aspect totalitar ci, am zice, fragmentar, insular. Mai răspândită este o altă formă a uitării si anume aceea care presupune reali-zarea unor recunoașteri si reproduceri parțiale, mai puțin adecvate și chiar eronate. Diferența dintre ma-terialul memorat și cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indică tocmai intervenția uitării. Î n sfârșit, există și o altă formă de uitare, momentană, care ține doar o anumită perioadă de timp (pentru ca apoi să ne reamintim) care poartă denumirea de reminiscență. Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat uneori să uităm ceva exact atunci când ar fi trebuit să știm, pentru ca după o anumită perioadă de timp să ne aducem cu ușurință aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se întâmplă mai ales elevilor, care uită tocmai atunci când sunt ascultați, cu o oră mai târziu sau a doua zi aducându-și aminte aproape perfect tot.

Cum se explică uitarea? Î n legătură cu această problemă s-au constituit de-a lungul timpurilor două ...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.