• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Necesitate și întâmplare

Necesitatea și în întâmplarea reprezintă două modalități polare (diferite, dar corelate reciproc) de existență sau de devenire a sistemelor, de realizare a unor tendințe posibile ale acestora.

Necesitatea reprezintă o modalitate de existență sau de manifestare a unor stări, proprietăți, raporturi sau tendințe ale sistemelor, care decurge din natura internă a acestora și în condiții constante se desfășoară cu inevitabilitate, într-un anumit fel și nu în altul. Necesitatea determină esența și integrativitatea sistemelor, direcția lor principală de mișcare și dezvoltare, anulând sau subordonând alte trăsături sau direcții de evoluție ale acestora.

Opusă necesității, întâmplarea reprezintă o modalitate de existență sau de manifestare a unor stări, proprietăți, raporturi sau tendințe ale sistemelor, care decurge din factori periferici sau exteriori ai acestora și se caracterizează prin variabilitate și inconstanță, putând să se producă sau nu, să se producă într-un fel sau altul, fără să afecteze esența și integrativitatea sistemelor.

Deși, prin rolul lor diferit în determinarea sistemelor, se opun, necesitatea și întâmplarea se presupun totodată și se corelează reciproc. Necesitatea caracterizează determinarea calitativă a sistemului, îi condiționează esența, iar întâmplarea îl afectează în mod ocazional și inconstant, condiționând particularitățile fenomenalizării esenței acestuia.

Necesitatea și întâmplarea sunt moduri de manifestare caracteristice nu numai realului, ci și ale posibilului; ele nu pot însă caracteriza imposibilul, deoarece acesta nu posedă atributele de existență și devenire. Ca forme de manifestare ale posibilului, necesitatea caracterizează perspectivele pe care le au sistemele, direcțiile sau tendințele lor fundamentale de evoluție, iar întâmplarea creează câmpul de variabilitate în diacronia obiectivă a sistemelor, jocul oscilatoriu al posibilităților alternative ulterioare pe care le au acestea.

Așadar, necesitatea și întâmplarea sunt modalități obiective universale și complementare ale existenței și ale devenirii, aflate într-un raport de unitate contradictorie. Ele nu se pot manifesta izolat, în stare pură, ci doar în corelație și dependență reciprocă, constituind aspecte și laturi diferite ale structurii și dinamicii aceluiași sistem. Aspectele întâmplătoare însoțesc totdeauna necesitatea, dar se subordonează acesteia, așa cum particularul se subordonează generalului și fenomenul, esenței.

Gândirea materialistă a manifestat în toate epocile preocupare pentru înțelegerea caracterului necesar al desfășurării necesar fenomenelor; filosofia materialistă premarxistă a mers însă, în mod invariabil, pe linia opoziției absolute dintre necesitate și întâmplare, absolutizând de regulă necesitatea și negând existența obiectivă a întâmplării.

Î n această manieră apare înțelegerea necesității lui Democrit, care vede ordinea primară a lucrurilor în mișcarea riguros necesară a atomilor pe verticală. Î ntâmplarea, considerată de el ca un fenomen necauzal, este exclusă din ordinea lucrurilor, iar afirmarea ei este pusă pe seama ignoranței.

Materialismul modern a păstrat, de asemenea, convingerea că în natură totul există și se desfășoară în mod necesar și că noi calificăm drept întâmplătoare acele fenomene (necesare) ale căror cauze nu ne sunt încă cunoscute. Spinoza considera, de exemplu, că un fenomen este calificat ca întâmplător din cauza imperfecțiunii cunoștințelor noastre și că aprofundarea acestora duce la suprimarea întâmplării1. Iar dHolbach afirma că "noi îi atribuim hazardului toate efectele a căror legătură cu cauzele lor nu o vedem. Așadar, folosim cuvântul hazard pentru a ascunde neștiința noastră cu privire al cauza naturale care produc efectele…; nu există nici hazard, nici ceva neprevăzut în această natură, unde nu există efect fără cauză suficientă și unde toate cauzele acționează pe baza unor legi fixe…"2 Ba chiar și societatea este supusă aceleiași necesități riguroase, toate raporturile și toate evenimentele fiind cauze la fel de hotărâtoare pentru viața socială: "necesitatea care conduce mișcările lumii fizice conduce și mișcările lumii morale, în care totul este deci supus fatalității. …Prea multă acreală în bila unui fanatic, un sânge prea înfierbântat în inima unui cuceritor, o digestie grea în stomacul unui monarh, un capriciu care trece prin mintea unei femei, sunt cauze suficiente pentru a face să se producă războaie. "3

Pe linia neînțelegerii corecte a raportului dintre necesitate și întâmplare merge și Helvetius, cu deosebirea că el supraapreciază întâmplarea, reducând necesitatea la aceasta; evenimentele din viața noastră, apariția marilor personalități, a descoperirilor în artă și în știință, toate acestea credea Helvetius sunt rezultatul unor întâmplări.

Î n fapt, între punctul de vedere care absolutizează necesitatea (Democrit, Spinoza, dHolbach) și acela care absolutiz...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.