• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Logica

Logica este știința al cărui obiect este stabilirea condițiilor corectitudini gândirii, a formelor și legilor generale ale raționării juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legică a relațiilor obiective. Î n stabilirea acestor condiții, logica face abstracție de conținutul concret al diverselor noastre idei, fiind în acest sens o știință formală, analoagă cu gramatica sau cu geometria. Așa, de pildă, ea se ocupă cu noțiunea sau cu judecata în genere și cu o anumită noțiune sau judecată determinată concret. Logica se împarte în trei ramuri mari: a) logica clasică (formal filozofică), b) logica matematică (simbolică, numită și logistică) și c) logica dialectică. Logica clasică și logica matematică expun formele și legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilități, în timp ce logica dialectică le expune în procesul mișcării și dezvoltării, al dialecticii lor. De aceea logica clasică și logica matematică sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului că stabilitatea, în genere, este relativă față de caracterul absolut al mișcării și, ca atare, prin natura ei, subordonată acesteia.

Logica clasică (logica de tradiție aristotelică) studiază noțiunea, judecata, ca raport între noțiuni, și raționamentul, ca raport între judecăți. Ceea ce caracterizează logica clasică este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul și esențialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoaștere științifică veritabilă. Aceste cerințe sunt întruchipate de silogism, pe baza funcției îndeplinite în cadrul său de termenul mediu. Î ntemeiatorul logici clasice a fost Aristotel, descoperitorul silogismului și al doctrinei despre silogism, silogistica. Preocupări de sistematizare a logici au existat, de asemenea, în China și în India antică. Contribuții uluitoare la dezvoltarea logicii clasice au adus stoicii, precum și logicienii evului mediu. Î n strânsă legătură cu dezvoltarea modernă a științei s-a dezvoltat teoria inducției și s-au formulat regulile raționamentului inductiv. Prin fundamentarea consecvent materialistă a conceptului de adevăr, pe baza stabilirii raportului just dintre logic, gnoseologic și ontologic, logica clasică continuă să se dezvolte și în prezent, împotriva tendințelor neopozitiviste de a-i nega valabilitatea.

Logica matematică (sau simbolică) s-a născut în sec. al XIX-lea, în funcție de dezvoltarea puternică a matematici și de ivirea necesității cercetării logice a fundamentului acesteia ca știință formală. Atât prin originea cât și prin problematica sa, logica matematică este o știință care a apărut la hotarul dintre logică și matematică. Logica matematică se caracterizează prin cercetarea functorilor (operatorilor) logici, a proprietăților lor formale și prin elaborarea, pe această bază, a unor calcule logice. Procedeul logic-matematic, păstrându-și specificul său,

2

este pe deplin analog procedeului matematic propriu-zis. Î n virtutea acestui procedeu, cercetările de ordin logic au o formalitate riguroasă, datorită căreia operația de deducție își desăvârșește stringența. Astfel se elaborează o serie de calcule care îmbrățișează aspecte noi, necercetate încă în domeniul logicii. Calculele cele mai însemnate și care reprezintă totodată capitole de bază ale logici matematice sunt: a) logica propozițiilor, b) logica predicatelor, c)logica relațiilor. In cadrul logici matematice au apărut sau au luat o noua dezvoltare logica modală, logica polivalentă, precum și logica inductivă, strâns legată de teoria probabilităților. Analiza fundamentelor logici a determinat apariția cercetărilor de logică combinatorie. Tot atât de importante ca și problemele stricte de calcul (probleme sintactice) sunt și problemele interpretării acestor calcule (probleme de semantică); în această privință trebuie menționată mai ales problema analizei sistemelor formale înseși în cercetările de metalogică. O dată cu problemele de metalogică trec pe prim plan analize cu implicații gnoseologice în legătură cu adevărul și cu consecvența în limbajul formalizat. Cercetările de logică matematică au infirmat întrebuințarea formalist-metafizică a sistemelor formale și cea convenționalist-relativistă a conceptului de adevăr, proprie neopozitivismului. Ideea calculului logic a fost formulată pentru prima oară de Leibniz. Ca disciplină de sine stătătoare, logica matematică s-a constituit în sec. al XIX-lea, o dată cu apariția oprelor lui A. de Morgan și ale lui G. Boole, care au inaugurat așa-numita algebră a logici, dezvoltată ulterior de E. Schroder, P. S. Porețki ș. a. Logica matematică găsește aplicare în electrotehnică (studiul schemelor cu relee, al schemelor electronice etc.) în cibernetică (teoria automatelor, tehnica programării), în neurofiziologie (modelarea sistemelor neurotice), lingvistică (lingvistica matematică) etc.

Logica dialectică este teoria...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.